Potrivit statisticilor, un român consumă anual 11 litri de alcool pur, țara noastră fiind pe locul 10 la nivel european, la acest capitol. Pe primele locuri, cu un consum de aproape 13 litri de om, se află Letonia și Cehia. În coada clasamentului sunt Italia, Suedia și Grecia, cu cifre aproape la jumătate.
Un român consumă în medie 11 litri de alcool pur pe an, cifră ce aruncă țara noastră în prima parte a topului european, într-un clasament realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
(NU RATA: SUB ABURII ALCOOLULUI, ”CONCHITA DE ROMÂNIA” L-A DAT UITĂRII PE VIITORUL SOȚ MILIONAR)
Valoarea se traduce astfel într-un consum mult mai mare de băuturi spirtoase, mai exact licori cu o concentrație alcoolică de cel puțin 15% volum.
Datele OMS sunt valabile la nivel de 2019. Pandemia de coronavirus a mutat, în mare parte, consumul din restaurante și baruri acasă şi astfel a crescut canalul de retail.
În august, psihiatrul Călin Bârleanu a vorbit despre obiceiul de a consuma băutură peste măsură. El spune că cele mai noi cercetări arată că nu există, de fapt, o “cantitate benefică” de alcool.
Specialistul în sănătate mintală susține că în obiceiul de a consuma alcool nu este vorba despre o dependență, ci despre un comportament susținut de grupul intim, de familie: am văzut pe mama, pe tata, fac și eu la fel. “Comportamentele care au rădăcini sociale sunt cel mai greu de atacat”, atrage atenția psihiatrul.
(NU RATA: IOANA IGNAT A FOST DEPENDENTĂ DE ALCOOL? ”MĂ RUGAM LA DUMNEZEU SĂ-MI IA DUREREA”)
Deși există iluzia beneficiilor pe termen scurt cum ar fi relaxare, diminuarea stresului, reducerea inhibiției, în unele cazuri, pe termen lung, un consum toxic sau chiar un consum moderat de alcool poate dezvolta toleranță și acesta este cel mai mare risc.
Medicul mai anunță că în România profundă, în mediul rural, situația este și mai gravă: femeile consumă alcool laolaltă cu bărbații și de multe ori și copiii încep să consume de la vârste foarte mici.